Taranismul
8 martie, 08 by adeladumitrescu
Imi place primavara. Imi place sa ma trezesc si sa ies din casa cu soarele insotindu-mi pasii pana in statie. Astept linistita alaturi de toti ceilalti, nu ma ingramadesc sa prind loc, pentru ca stau la capat de linie deci sunt slabe sanse sa nu prind loc in autobuz. Aici la noi, se pune problema sa iti ocupi locul PREFERAT, ala la geam, pe partea dreapta, sa poti vedea chestiile importante de pe traseu, sa te bucuri de mangaierea razelor de soare si sa ajungi la serviciu cu zambetul pe buze. E garantia unui inceput de zi perfect pentru mine. Deci cu gandul asta in minte, ma urc in autobuz, stra la la..vesela nevoie mare, ma simt frumoasa, puternica, binedispusa, abia astept sa-mi incep ziua. Ma asez confortabil si ma uit pierduta la oamenii de pe strada, la cladiri, la masini, la copii. Si dintr-o data ZBANG!!! Ma doare creierul. Domnii din spatele meu tocmai si-au achizitionat mobil cu mp3, of course, si, marinimosi, vor sa imparta bucuria cu lumea intreaga. Asa ca ne cinstesc cu un Florin Salam ( cu jena da a nu fi cunoscatoare de manele, am ales un nume la intamplare). Astept vreun minut, dupa care ma intorc cu subinteles catre ei sa vad unde se aude “durerea de a avea dusmani cu masini si bani”. Ti-ai gasit! Cine sa priceapa fina mea aluzie? Asa ca melodia continua. Dupa inca vreo 2 minute, trag sperante ca se termina melodia si scapam cu totii. Ei ash, doar avem buton de Replay la mp3 player. O luam de la capat. Un domn din partea opusa a autobuzului incepe sa strige la ei. Ma bucur in adancul sufletului ca cineva ia atitudine si ciulesc urechile sa aud admonestarile: “Ba! Frrrraaaate, pune si tu Guta! Fraeere, Guta ii cel mai tare!”. Ma rog, ma resemnez la gandul ca pana la statia mea, va trebui sa ma adaptez. Ma concentrez pe altceva. Cuiva ii suna telefonul. Din bun simt probabil, omul raspunde, ca nu e frumos sa nu raspunzi la telefon. E posibil sa fie prima lui conversatie la un telefon mobil, pentru ca striga de parca vocea ar trebui sa parcurga kilometrii ce il despart de interlocutor. Oricum, am aflat si unde merge, si ce va face acolo, si cu cine a mai vorbit, ce a mai facut, etc. Ajung la destinatie, ma ridic frumos de pe scaun, binenteles ca am intarziat 1 minut (stim cu totii ca nu te poti baza pe autobuz sa ajungi la timp la serviciu…oriunde altundeva da, dar la serviciu niciodata nu ajungi la timp). Imbulzeala mare la usa…lumea se grabeste sa ajunga undeva. Intr-un final e randul meu sa cobor….Dar nu reusesc. Se pare ca lumea care astepta in statie e si ea grabita sa ajunga altundeva…sau poate sa prinda loc in autobuz. Cert e ca nu reusesc sa pun piciorul afara ca se imbulzesc aia sa urce ca disperatii. Ma intreb DE CE nu au rabdare sa ma lase sa cobor, si apoi sa urce. Cand in sfarsit reusesc sa ma dau jos, zeci de oameni se izbesc de mine, unii merg, altii vin, unii o taie perpendicular….FRATE (sper ca nu se supara domnul din autobuz ca i-am preluat expresia), dar de ce nu mergem noi civilizat ca pe sosea, fiecare sa tina dreapta lui, sa nu ne mai calcam atata in picioare? Am iesit in sfarsit din vartej si ma indrept cu pasi repezi spre locul de munca. Gata, mi-au stricat toata ziua…
P.S. Sunt cateva autobuze in Cluj, aduse din Franta, care au pe ferestre mesaje de genul “Le telephone sonne? Doucement, ca ne regarde que vous.” O idee geniala, daca destinatarii mesajului ar stii sa citeasca franceza…sau macar sa citeasca.
Incepeam sa imi fac probleme….credeam ca ai patit ceva….de nu mai apari - dar vad ca erai doar prinsa in trafic :).
In urma cu ceva timp am fost in Bucuresti. Trebuind sa ajung din Victoriei de la Turn la Tei am luat un autobuz…am rezistat doar 2-a ore in care am facut vreo 5 km (am si aflat cine cu cine e cuplat intr-o clasa de liceu cu amanunte nu asa ),mai ramanand vreo 2 km de facut, m-am dat jos si am luat-o cu binishoru pe trotuar ca era mai usurel (nu era atata lume ca si in Cluj ). In Bucuresti toti erau imbulziti pe strada in masini …. si stateau cu orele in trafic (sigur masini de servici ca nu isi permiteau ei sa arda gazul (benzina) degeaba asa) . La un moment de avant cand strada era mai libera unu cu o masina mica (dar elan tineresc) se avanta si trece pe langa autobuzul din care ma dadusem jos , rupand oglinda de la masina , pe care o lasa acolo si continua pentru ca deh pobabil trebuia sa ajunga undeva la timp … “time means money ” .
2-a colege de ale mele mai temerare s-au incapatanat si au ramas in respectivul autobuz… cand au ajuns la statia de destinatie insa nu au reusit sa se dea jos pt ca o doamna mai rotofee se postase in usa si nu mai era chip sa treci pe langa ea mai ales daca aveai si o geanta dupa tine. Usile s-au deschis si s-au inchis femeia apostrofand-le pe cele doua ” S-o credeti voi ca ma dau jos ca nici nu mai ma urc” la care colegele (oltence fiind) tuna : ” daca la urmatoarea nu coborati nici nu mai reusiti sa va dati jos din acesta autobuz pe picioarele Dvs” . Ele s-au vazut nevoite sa coboare la urmatoarea statie cand s-a dat si doamna jos care a si facut “partie” printre cei ce asteptau, colegele intorcandu-se pana la Tei cu sacosa dupa ele pe jos.
Desi locuiesc in prezent in Craiova nu am alergat niciodata dupa autobuz/tramvai, nu m-au prins usile si nici nu am luat-o pe jos ca stau prea mult in trafic sau ca nu pot cobora din cauza unor obstacole vii. Cred ca aici oltenii sunt peste bucuresteni si peste ardeleni (desi treaba cu manelele … ).
In concluzie … oameni buni mersul pe jos nu numai ca face piciorul frumos … dar e si sanatos mai ales cand nu ai mai mult de 3-4 km de mers.
Vorbeam și eu în urmă cu ceva timp despre o problemă asemănătoare - faptul că oamenilor nu le mai pasă de cei din jurul lor, important e să le fie lor bine. (și mi se pare mie, sau fenomenul se face simțit mai puternic în capitală?). Așa că nu pot să nu fiu de acord cu articolul.
Păcat totuși de micile scăpări de tipul „ar stii sa citeasca”…
Metoda pe care unii dintre noi au învățat-o în București la datul jos din autobuz, metrou, etc, este să ieși cu cotul sau umărul în față (în special în momentele delicate în care puhoiul vine spre tine și vrea să te doboare). Și crede-mă, că deobicei , masa mare de (b)ovine umane (îmi pare rău, dar așa se comportă) rămâne șocată când cineva intră puternic în ea și îi împiedică mișcarea de turmă.
Da, se pare ca Romania se indreapta incet incet spre Dark Ages … civilizatia tinde sa dispara, infiltrandu-se incet incet neghiobismul si tarania. Desi , sincer, cred ca termenul de taran folosit pentru bucuresteni este o jignire pentru cei de la tara, care or fi ei tarani, da’ nu sunt bucuresteni - ceea ce pentru mine constituie adevarata jignire.
Pai suntem francofoni, nu? Ar trebui sa intelegem!
In alta ordine de idei, multumesc ca m-ai adaugat la Blogroll. O sa o fac si eu. Am o rugaminte totusi, sa ma treci la nume cu Blogu’lu’Costel. O zi faina iti doresc!