Imi place primavara. Imi place sa ma trezesc si sa ies din casa cu soarele insotindu-mi pasii pana in statie. Astept linistita alaturi de toti ceilalti, nu ma ingramadesc sa prind loc, pentru ca stau la capat de linie deci sunt slabe sanse sa nu prind loc in autobuz. Aici la noi, se pune problema sa iti ocupi locul PREFERAT, ala la geam, pe partea dreapta, sa poti vedea chestiile importante de pe traseu, sa te bucuri de mangaierea razelor de soare si sa ajungi la serviciu cu zambetul pe buze. E garantia unui inceput de zi perfect pentru mine. Deci cu gandul asta in minte, ma urc in autobuz, stra la la..vesela nevoie mare, ma simt frumoasa, puternica, binedispusa, abia astept sa-mi incep ziua. Ma asez confortabil si ma uit pierduta la oamenii de pe strada, la cladiri, la masini, la copii. Si dintr-o data ZBANG!!! Ma doare creierul. Domnii din spatele meu tocmai si-au achizitionat mobil cu mp3, of course, si, marinimosi, vor sa imparta bucuria cu lumea intreaga. Asa ca ne cinstesc cu un Florin Salam ( cu jena da a nu fi cunoscatoare de manele, am ales un nume la intamplare). Astept vreun minut, dupa care ma intorc cu subinteles catre ei sa vad unde se aude “durerea de a avea dusmani cu masini si bani”. Ti-ai gasit! Cine sa priceapa fina mea aluzie? Asa ca melodia continua. Dupa inca vreo 2 minute, trag sperante ca se termina melodia si scapam cu totii. Ei ash, doar avem buton de Replay la mp3 player. O luam de la capat. Un domn din partea opusa a autobuzului incepe sa strige la ei. Ma bucur in adancul sufletului ca cineva ia atitudine si ciulesc urechile sa aud admonestarile: “Ba! Frrrraaaate, pune si tu Guta! Fraeere, Guta ii cel mai tare!”. Ma rog, ma resemnez la gandul ca pana la statia mea, va trebui sa ma adaptez. Ma concentrez pe altceva. Cuiva ii suna telefonul. Din bun simt probabil, omul raspunde, ca nu e frumos sa nu raspunzi la telefon. E posibil sa fie prima lui conversatie la un telefon mobil, pentru ca striga de parca vocea ar trebui sa parcurga kilometrii ce il despart de interlocutor. Oricum, am aflat si unde merge, si ce va face acolo, si cu cine a mai vorbit, ce a mai facut, etc. Ajung la destinatie, ma ridic frumos de pe scaun, binenteles ca am intarziat 1 minut (stim cu totii ca nu te poti baza pe autobuz sa ajungi la timp la serviciu…oriunde altundeva da, dar la serviciu niciodata nu ajungi la timp). Imbulzeala mare la usa…lumea se grabeste sa ajunga undeva. Intr-un final e randul meu sa cobor….Dar nu reusesc. Se pare ca lumea care astepta in statie e si ea grabita sa ajunga altundeva…sau poate sa prinda loc in autobuz. Cert e ca nu reusesc sa pun piciorul afara ca se imbulzesc aia sa urce ca disperatii. Ma intreb DE CE nu au rabdare sa ma lase sa cobor, si apoi sa urce. Cand in sfarsit reusesc sa ma dau jos, zeci de oameni se izbesc de mine, unii merg, altii vin, unii o taie perpendicular….FRATE (sper ca nu se supara domnul din autobuz ca i-am preluat expresia), dar de ce nu mergem noi civilizat ca pe sosea, fiecare sa tina dreapta lui, sa nu ne mai calcam atata in picioare? Am iesit in sfarsit din vartej si ma indrept cu pasi repezi spre locul de munca. Gata, mi-au stricat toata ziua…

P.S. Sunt cateva autobuze in Cluj, aduse din Franta, care au pe ferestre mesaje de genul “Le telephone sonne? Doucement, ca ne regarde que vous.” O idee geniala, daca destinatarii mesajului ar stii sa citeasca franceza…sau macar sa citeasca.

Astăzi vreau să vorbesc despre oameni. Despre tineri, femei de vârstă mijlocie, mătuşi bătrâne, în fine, de toate vârstele. Şi vreau să folosesc din nou cuvântul meu preferat: ignoranţă. Şi mai am unul pentru azi: reticenţă. Să vă spun despre durerea de a fi funcţionar bancar şi de a fi martorul acestor fenomene zi de zi, din spatele ghişeului. Să începem aşa: lucrez la o bancă. Deschid conturi, carduri, depozite, dar mai ales, şi subliniez, MAI ALES, am o activitate intensă de încasat facturi. E-On Gaz, Romtelecom, Electrica, Orange, Vodafone, Cosmote, you name it, I’ve got it. Poţi să îmi arăţi orice colţişor dintr-o factură şi îţi spun ce utilitate vrei să plăteşti. Stiu ce lungime au codurile de bare şi din câte cifre este compus codul de abonat la Vodafone. V-aţi făcut o idee, nu? Întrebarea mea este “de ce?”. De ce există aceste cozi interminabile la ghişeu, atâta vreme cât băncile oferă o multitudine de soluţii alternative acestei “activităţi”. Păi ele există pentru că oamenii sunt reticenţi. Reticenţi la tot ce e nou, la orice sugestie care vine din partea mea, care reprezint banca şi sigur vreau să-i bag pe gât ceva shmecherii cu costuri ascunse. Nici măcar nu vor să te asculte. Ce să mai vorbesc de reala ignoranţă a unora care până în ziua de azi îmi răspund cu “nu ştiu eu să umblu cu cardu’ domnişoara dragă, nu îmi permit io card şi nu ştiu să apăs acolo pe butoane. Şi nu am încredere în card că băncile din România ma fură”. Mai rău e că nici măcar nu acceptă explicaţii: “dar haideţi că vă învăţ eu să folosiţi cardul, să vă puteţi primi pensia pe card, că îi lăsaţi poştaşului bacşis mai mult decât aţi plăti comision la bancă. Puteţi plăti la magazin cu cardul şi chiar şi facturile la bancomat.” . Răspuns: “ah..nu…..că mie îmi place să vin la ghişeu să stau la coadă”. Efectul? Toată lumea plăteşte la ghişeu, se formează cozi fără sfârşit, tot ei îşi strigă în gura mare nemulţumirea de a aştepta 30 de minute pentru o factură. Ca să nu mai spun că dacă ar trebui să deschid un depozit, cont sau card, care necesită ceva timp, trebuie să ma grăbesc şi să “sar” peste explicaţiile preţioase despre costuri sau condiţii, că doar “haideţi domnişoară, staţi la poveşti acuma?”- şi pufăieli, şi oftări şi bătăi din picioare. Şi uite aşa se plâng după aia clienţii că nu li s-a spus despre nu ştiu ce comision si fac reclamaţie. Acum stau eu şi vă întreb: dacă tu AI card, şi POŢI plăti la bancomat gratuit facturile, dacă ai internet acasă si poţi plăti gratuit facturile, DE CE vii să te înfiinţezi la ghişeu cu factura? Şi cum de nu îţi e ruşine să recunoşti că nu ştii să foloseşti un card? Cu siguranţă ştii, dar ţi-e lene să îl foloseşti, când există cineva care poate face toată treaba pentru tine ( şi vă rog să nu îmi ziceţi că de asta suntem plătiţi, fiindcă pt încasare de facturi sunt plătite casieriţele de la gaz sau electrica, noi ca bancă nu câştigăm nimic de pe facturieri). Ce să mai zic că poţi să plăteşti cu telefonul mobil, şi să nu îmi zică cineva că nu stie să folosească mobilul, că până şi bunica mea are unul. Nu ai card? Nu e musai să-ţi faci, ca să nu ziceţi că urmăresc să fac vânzare. De exemplu, BRD-ul are roboţei pentru încasare facturi sau alimentări de card. Te duci frumos cu factura, citeşti codul de bare, bagi banii, iei chitanţa şi pleci. Dar dacă îndrumi clientul către acest roboţel, primeşti acelaşi raspuns: “dar eu nu am card” – “nu aveţi nevoie de card, plătiţi cu bani cash”- “dar nu mă descurc la robot”- “ dar este colegul meu acolo să vă ajute”. Ai impresia că te cerţi cu el până să îl faci să ajungă acolo. Si-apoi să nu te saturi? Ne plângem de cozi, că ce naşpa era în comunism când, din poveştile mamei, se stătea la coadă o oră pentru un litru de lapte. Atunci nu aveai ce face, acum ai. Dar tot nu faci. Deci cum se cheamă asta? Să mai zic o dată? Incepe cu i….

Merită să îţi depui banii la bancă în ziua de astăzi? Băncile îţi vor spune întotdeauna că da, din motive lesne de înţeles. Ele trebuie să atragă resursele populaţiei, pentru a putea acorda credite. Din punct de vedere al clientului însă, problema stă puţin diferit. Răspunsul cel mai corect ar fi DEPINDE. Depinde în primul rând de suma depusă şi de perioadă. Dacă dispui de o sumă mare si eşti dispus să o economiseşti pe o perioadă mai lungă, o să ai banii în siguranţă la bancă şi o să câştigi şi o dobândă, destul cât să îţi acopere comisioanele băncii şi să mai şi rămâi cu ceva. Dacă însă te numeri printre muritorii de rând, o sumă mică depusă îţi poate aduce mai mult pierderi decât câştig. Deşi câteva milioane bune de lei vechi nu sunt chiar o sumă mică. Dar dacă stai sa faci un calcul, un depozit de câteva sute de lei noi, să zicem 700 (sumă cât de cât, zic eu), pe 3 luni de zile, cu o dobândă de 8% pe an(valori luate total aleatoriu), îţi aduc o dobândă de 14 lei in cele 3 luni. Minus impozitul aferent, raman vreo 11 Ron. Comisionul de retragere numerar, calculat ca si procent din sumă ar fi undeva la vreo 2-3 lei noi. Deci ne rămân 9 lei. Comisionul lunar de gestiune al contului este aproximativ 1,5 lei x 3 luni = 4,5 lei. Deci rămân 4,5 lei câştig net, după trei luni în care banii au muncit pentru tine cu spor. Acum haideţi să presupunem că tocmai mi-am vândut maşina cu 37 000 RON şi mi-am făcut acelaşi depozit. 8% pe an din 37000= 2960 lei , adică 246 lei pe lună, deci după 3 luni am 738 lei. După impozitare rămân 619 lei. Minus aceiaşi 4,5 lei gestiune, şi minus comision ridicare numerar in jur de 4 lei, rămân 610 lei pentru 3 luni. Să zicem grosso modo, că aş câştiga pe lună 200 lei. Pai cu banii ăştia, pot să-mi dau demisia de la serviciu si să traiesc in lux liniştită, nu? Totuşi, măcar rămân cu siguranţa de a-mi ţine banii la bancă, având în vedere că statul garantează depozitele de până la 20 000 ron, în caz de Doamne Fereşte falimentarea băncii.

Într-o epocă în care sistemul bancar s-a dezvoltat atât de mult încât la fiecare colţ de stradă găsim 2-3 agenţii bancare diferite, o epocă în care suntem ultra-bancarizaţi şi “dotaţi” cu fel şi fel de produse potrivite nevoilor noastre, nu pot decât să mă bucur la gândul că şi românii au evoluat în sfârşit suficient de mult pentru a profita de tot ceea ce au băncile de oferit. Din păcate, impresia mea sinceră este că trăim o iluzie. Exprimat în cel mai rudimentar mod posibil, e un joc de-a “cine se laudă mai tare”. Băncile se luptă pentru a-şi atrage clienţi, le oferă carduri, conturi, depozite, pe care aceştia nu le cunosc şi nu le ştiu utiliza, motiv pentru care ele rămân uitate prin sertarele minţii sau buzunarelor lor, într-o existenţă inexistentă, dacă pot să spun aşa. Adică am cont şi card la BCR, BRD, Banc Post si Banca Transilvania. Câte folosesc? Unul singur. Pe cel de salariu. Celelalte au fost deschise de-a lungul timpului pentru a-mi servi unor nevoi imediate si unice, şi de atunci le port prin portmoneu, degeaba. În marea lor ignoranţă, unii simt nevoia sa se laude :“uite câte carduri am eu”, înşirându-le pe toate pe masă. Evident, cele mai fericite sunt băncile. Toate cele 4 la care am card. Pentru ele sunt client existent, raportat cu fericire in realizările anuale sau poate ceva concursuri interne. Se presupune ca sunt un client activ, care aduce ceva comisioane la profitul bancii. Realitatea este că eu ma laud degeaba cu nişte plasticuri pe care nu le folosesc, iar băncile se laudă degeaba că mă au drept client, atâta vreme cât eu nu mai fac operaţiuni prin conturile respective de ani buni. Ba dimpotrivă, mai mult cheltuie pentru a mă contacta să mă anunţe că nu mi-am plătit comisioanele de gestiune de un an de zile şi figurez ca şi restanţier/ rău platnic, să mă ameninţe că nu voi mai putea lua credit dacă nu îmi achit datoriile. Cu siguranţă nu sunt un caz izolat şi ca mine mai sunt mii de oameni. Şi atunci, la ce bun să deţin produse bancare? Nu mă înţelegeţi greşit. Cardurile sunt BUNE. Conturile sunt BUNE. Cu condiţia să-ţi folosească realmente, şi să le utilizezi activ. E bine să ai un card, să îţi primeşti salariul pe card, sa plăteşti la magazin cu cardul, fără comision, să plateşti pe internet cu cardul din vârful patului din camera ta, să îţi plateşti facturile la bancomat sau prin internet direct din contul tău bancar. Sunt o groază de posibilităţi în ziua de astăzi şi sincer sunt şi ieftine. Ideea e să îţi cunoşti produsul. Mi se pare dovada de prostie să cumperi un produs şi să nu îi cunoşti atributele. Nu cred ca îţi cumperi o maşină fără să ştii câţi cai putere are sau cât de repede prinde suta de kilometri. Sau daca are ABS, EBD, ESP sau zece airbag-uri. Pe acelaşi considerent, ar trebui să ştii ce poate face cardul tău, cum să îl foloseşti şi ce costuri are. Şi după ce îl cumperi, calcă acceleraţia si foloseşte-l la maxim. Astfel, “everybody wins” pe bune.

Hm…oare cum ar suna un bun inceput de blog? E prima oara cand incerc. Am observat in jurul meu ca a devenit o adevarata moda, daca nu chiar o cultura sa ai blog. Ma intreba cineva zilele trecute: “Cum, tu NU AI BLOG???”. De parca nu as exista fara acest mirific blog. Si atunci, mai mult dintr-o usoara curiozitate depre ce s-ar putea intampla atat de minunat in viata mea daca imi fac si eu blog…here I am. M-am decis sa o fac si pe asta. Nu ca as dispune eu de o caruta de timp liber, dar macar sa am unde sa imi expun frustrarile de zi cu zi, daca nu imi va folosi la mai mult. Sa zicem ca blogul asta va fi un fel de prieten dispus sa imi asculte toate vaicarelile sau parerile extaziate care imi rascolesc mie sufletul iar voi, stimati cititori, veti fi un fel de privitori din umbra, martori la ceea ce mi se intampla,cu avantajul de necontestat de a putea emite critici in spatele anonimitatii pe care il confera miracolul internetului. Pe curand...