Imi place primavara. Imi place sa ma trezesc si sa ies din casa cu soarele insotindu-mi pasii pana in statie. Astept linistita alaturi de toti ceilalti, nu ma ingramadesc sa prind loc, pentru ca stau la capat de linie deci sunt slabe sanse sa nu prind loc in autobuz. Aici la noi, se pune problema sa iti ocupi locul PREFERAT, ala la geam, pe partea dreapta, sa poti vedea chestiile importante de pe traseu, sa te bucuri de mangaierea razelor de soare si sa ajungi la serviciu cu zambetul pe buze. E garantia unui inceput de zi perfect pentru mine. Deci cu gandul asta in minte, ma urc in autobuz, stra la la..vesela nevoie mare, ma simt frumoasa, puternica, binedispusa, abia astept sa-mi incep ziua. Ma asez confortabil si ma uit pierduta la oamenii de pe strada, la cladiri, la masini, la copii. Si dintr-o data ZBANG!!! Ma doare creierul. Domnii din spatele meu tocmai si-au achizitionat mobil cu mp3, of course, si, marinimosi, vor sa imparta bucuria cu lumea intreaga. Asa ca ne cinstesc cu un Florin Salam ( cu jena da a nu fi cunoscatoare de manele, am ales un nume la intamplare). Astept vreun minut, dupa care ma intorc cu subinteles catre ei sa vad unde se aude “durerea de a avea dusmani cu masini si bani”. Ti-ai gasit! Cine sa priceapa fina mea aluzie? Asa ca melodia continua. Dupa inca vreo 2 minute, trag sperante ca se termina melodia si scapam cu totii. Ei ash, doar avem buton de Replay la mp3 player. O luam de la capat. Un domn din partea opusa a autobuzului incepe sa strige la ei. Ma bucur in adancul sufletului ca cineva ia atitudine si ciulesc urechile sa aud admonestarile: “Ba! Frrrraaaate, pune si tu Guta! Fraeere, Guta ii cel mai tare!”. Ma rog, ma resemnez la gandul ca pana la statia mea, va trebui sa ma adaptez. Ma concentrez pe altceva. Cuiva ii suna telefonul. Din bun simt probabil, omul raspunde, ca nu e frumos sa nu raspunzi la telefon. E posibil sa fie prima lui conversatie la un telefon mobil, pentru ca striga de parca vocea ar trebui sa parcurga kilometrii ce il despart de interlocutor. Oricum, am aflat si unde merge, si ce va face acolo, si cu cine a mai vorbit, ce a mai facut, etc. Ajung la destinatie, ma ridic frumos de pe scaun, binenteles ca am intarziat 1 minut (stim cu totii ca nu te poti baza pe autobuz sa ajungi la timp la serviciu…oriunde altundeva da, dar la serviciu niciodata nu ajungi la timp). Imbulzeala mare la usa…lumea se grabeste sa ajunga undeva. Intr-un final e randul meu sa cobor….Dar nu reusesc. Se pare ca lumea care astepta in statie e si ea grabita sa ajunga altundeva…sau poate sa prinda loc in autobuz. Cert e ca nu reusesc sa pun piciorul afara ca se imbulzesc aia sa urce ca disperatii. Ma intreb DE CE nu au rabdare sa ma lase sa cobor, si apoi sa urce. Cand in sfarsit reusesc sa ma dau jos, zeci de oameni se izbesc de mine, unii merg, altii vin, unii o taie perpendicular….FRATE (sper ca nu se supara domnul din autobuz ca i-am preluat expresia), dar de ce nu mergem noi civilizat ca pe sosea, fiecare sa tina dreapta lui, sa nu ne mai calcam atata in picioare? Am iesit in sfarsit din vartej si ma indrept cu pasi repezi spre locul de munca. Gata, mi-au stricat toata ziua…
P.S. Sunt cateva autobuze in Cluj, aduse din Franta, care au pe ferestre mesaje de genul “Le telephone sonne? Doucement, ca ne regarde que vous.” O idee geniala, daca destinatarii mesajului ar stii sa citeasca franceza…sau macar sa citeasca.
